Cele 10 metode oribile de torturare ale Inchizitiei Crestine in numele lui Dumnezeu

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Cele 10 metode oribile de torturare ale Inchizitiei Crestine in numele lui Dumnezeu

Mesaj  ToataRomania.ForumHit.ro la data de Mier Iul 11, 2012 5:26 pm

Cele 10 metode oribile de torturare ale Inchizitiei Crestine in numele lui Dumnezeu

Inchizitia a fost o instanta judecatoreasca instituita de biserica catolica, prin decretul Papei Gregor IX in anul 1231, in scopul depistarii si reprimarii sângeroase a asa-zisilor "eretici". Sarcina interogatoriilor, persecutiilor, torturilor si arderilor pe rug a fost preluata de catre ordinele calugaresti ale Franciscanilor si Dominicanilor. In fruntea inchizitiei a stat un Mare Inchizitor. Inchizitia a constituit una din cele mai grave erori savârsite de Biserica Romano-Catolica, care a dus la crime pe scara de masa impotriva umanitatii.

Dupa ce Romano-Catolicismul si-a consolidat puterea in Evul Mediu, cetatenii cu vederi liberale, care nu se aliniau cu dorintele, nu intotdeauna biblice, ale Bisericii oficiale, au inceput sa fie priviti ca "eretici", ca inamici ai societatii. La doi ani dupa masacrarea ereticilor albigenzi, Papa Grigore IX publica documentul apostolic Excommunicamus (20 aprilie 1231) prin care anunta infiintarea unui tribunal supranational care sa judece cazurile de erezie. Intentia Papei Grigore IX stabilea ca obligatorie efectuarea unei anchete care sa confirme sau sa infirme temeinicia acuzatiei de erezie. Tribunalul a primit numele de inchizitie (l.lat. inquisitio = cercetare, ancheta).

Inchizitia a functionat mai mult in tarile din sudul si vestul Europei, in special in Spania si a inceput a judeca pe toti aceia care au ncercat sa raspândeasca printre credinciosi invataturi asa-zise false in materie religioasa, in dauna credintei. Biserica a considerat firesc sa aiba si ea un for care sa ceara socoteala celor care se amestecau in probleme religioase fara a fi - dupa parerea ei - competenti; aceasta a fost Inchizitia. Ea a jucat un mare rol mai ales in istoria Evului Mediu. Condamnarile care s-au facut se datoreaza principiilor considerate optime pentru a apara ordinea publica lezata prin invataturile asa-zise eretice.

Când era semnalata prezenta ereziei intr-o regiune, se anunta o ancheta: ori se deplasa tribunalul la fata locului, ori erau convocati suspectii, in corpore, la centru. Când era vorba de cazuri particulare, celui in cauza i se trimitea o citatie prin parohia teritoriala. Neprezentarea la locul stabilit in termen de 30 de zile atragea dupa sine excomunicarea, fapt care reducea sansele la proces. Adus in fata Tribunalului, suspectul era pus sa jure ca va spune adevarul, dupa care era interogat si un notar consemna intrebarile si raspunsurile. Mijloacele dure de constrângere fizica erau folosite in cazul in care cel anchetat refuza sa raspunda la intrebari. Asa-zisul eretic care isi retracta erorile primea o sanctiune ispasitoare, dupa gravitatea constatata arbitrar.

Categorii de pedepse degradante date de Inchizitie inculpatilor:

- posturi indelungate, opere de binefacere, zidirea unei biserici, pelerinaje la locurile sfinte.

- participarea la celebrari liturgice comunitare stând intr-un colt al bisericii, descult si cu o lumânare aprinsa in mâna.

- purtarea unui semn distinctiv, cusut pe haine, ori purtarea unor vesminte de culoare speciala.

- amenzi, confiscarea bunurilor, interdictia indeplinirii anumitor functii publice.

- inchisoarea pe un timp determinat sau pe viata.

- condamnarea la moarte.

Cei care aveau legaturi cu diferite secte ori cu eretici erau excomunicati. Când un eretic refuza sa retracteze sau când recidiva, Tribunalul inchizitorial il incredinta judecatorului civil, care, de regula, ii pregatea rugul. Majoritatea inchizitorilor au dat Inchizitiei o fata monstruoasa (Thomas de Torquemada, Conrad de Marbourg, Robert cel Mic, Pierre Cauchon, Jean le Maitre, Bernard Gui s.a.), compromitând masiv Biserica. Au existat si inchizitori ceva mai corecti, unii dintre ei fiind declarati ulterior de Biserica chiar sfinti (Sf. Petru din Verona, Sf. Fidelis de Sigmaringen, Sf. Ioan Capistran). Biserica a declarat sfinti si martiri si pe unii dintre cei pe care Inchizitia i-a chinuit, condamnat la ani grei de temnita sau i-a ars pe rug (Tereza de Avila, Ioana d'Arc, arhiepiscopul de Toledo s.a.). Oricât ar parea de straniu, Biserica Romano-Catolica nu a renuntat formal la Inchizitie decât in 1908, prin reorganizarea eclesiastica produsa sub papa Pius al X-lea. Dar nici pâna azi Biserica Romano-Catolica nu a condamnat Inchizitia ca institutie criminala.

Este lesne de afirmat că epoca medievală a fost una dintre cele mai violente perioade ale istoriei omenirii, iar că metodele de tortura pline de bestialitate au fost la ordinea zilei. Pe de altă parte sunt şi o sumă de factori care au influenţat dezvoltarea acestora: moştenirea greco-romană - deloc empatică la durerile condamnaţilor, armele folosite în războaie, cruciadele şi Inchiziţia.

Ceea ce nu trebuie însă uitat e faptul că mijloacele de distracţie colectivă sunt foarte reduse faţă de societatea de azi şi controlul violenţei e cu mult mai precar. Romanii mergeau la circurile cu gladiatori şi la execuţii şi torturi ca la teatru. Oamenii Evului Mediu sunt mai avizi de asemenea distractii cu cât unele din cele mostenite de la societatea antica au fost interzise: teatru, luptele de gladiatori.

Intre turnirurile cavaleresti şi manifestările câmpenesti, execuţiile si torturile publice era picanteriile epocii medievală. Iată câteva din metodele de tortură ale epocii.

1. Taurul Sicilian / Taurul de bronz

"Taurul Sicilian" se pare că afost inventat în Grecia antică şi consta într-un taur făcut din metal care avea o portiţă în partea laterală sau dorsală. Era folosit atât ca instrument de tortură cât şi ca metoda de execuţie. Condamnaţii erau bagaţi înăuntrul, iar dedesubt se făcea foc. Metalul se incingea, iar condamnatul dinauntru era efectiv prăjit asemeni unei fripturi la cuptor. Taurul era prevăzut cu nişte orificii în dreptul nărilor pe care ieşea un miros de carne arsă.

2. Tubul Crocodilului

A fost numit "tubul crocodilului" datorita tepuselor metalice care stateau de jur imprejurul gatului, imobilizand victima. Ceea ce vedeti in poza este numai o parte a ansamblului, constituit practic din o multime de tepi care tintuiau tot corpul. Sub tub se facea focul! In scurt timp, daca cel torturat nu "varsa" informatii pretioase, se zbatea involuntar din cauza caldurii si sfarsea intepat groaznic, respectiv ars de viu...

3. Patul de tortură

Acest "pat de tortura" era foarte popular în Evul Mediu. El avea de regulă o serie de tamburi şi scripeţi care întindeau sforile ce ţineau victima legată de mâini şi de picioare. Desigur, prima porţie de intinderea era un remediu excelent pentru durerile de spate, însă apoi intervenea ingredientul surpriza: întinderea la maxim până la angoasă! Articulaţiile cedau rând pe rând în cazul în care victima nu dorea chiar cu preţul vieţii sale să spună informaţiile cerute de călăi...

4. Gheara pisicii

"Gheara pisicii" era un instrument de tortura ce consta într-un maner lung care avea la capat ţepi de metal curbaţi astfel încât semănau cu ghearele unei pisici. Era folosită la jupuirea pielii şi a cărnii de pe os, din orice parte a corpului. Victima era dezbracată şi legată de un stâlp sau un suport pentru a nu scapă de tortură, după care începea procesul de mutilare în sine. În general era smulsă intâi pielea de la extremităţi, ca victima să sufere mai mult, după care urmau pieptul, spatele, gâtul şi faţa.

5. Jupuirea

O metodă similară de jupuire celei descrise mai sus este cea clasică, dacă se poate spune aşa - adică folosindu-se cuţitul. Victimile erau legate şi întinse complet dezbracate pe o masă, iar cei care se ocupau de tortura le jupuiau piele cu ajutorul unui cuţit de dimensiuni reduse. Ca şi în cazul ghearei pisicii, procesul începea cu pielea de pe extremităţi (ca în imagine), însă în anumite cazuri se începea cu faţa, continuând în partea de jos a corpului, deşi majoritatea celor torturati mureau înainte să le fie jupuită pielea de la brâu.

6. Scaunul spaniol

Cea mai cunoscută variantă a acestui instrument de tortura este scaunul care este "căptuşit" cu ţepi de metal, în număr de 500-1500. Victima era legată de mâini, iar carnea îi era străpunsă de ţepi, ocazional fiind împinsă de cei care se ocupau de întregul proces. Celui torturat i se adăugau greutăţi pentru a intra mai mult în vârfurile ascutiţe, sau i se puneau cărbuni încinşi dedesubt, asta pentru ca unele modele de scaune aveau şi găuri prin care trecea cu uşurinţă focul...

7. "Sfarmă capete"

Conceptul era destul de simplu: capul victimei era prins în aparat, iar cel care se ocupa de procesul de tortura îi strângea capul înfiletând un singur şurub. Craniul condamnatului era strâns din ce în ce mai mult până când dintii erau sfărâmaţi de mandibula, iar mai apoi victima suferea de o moarte lenta în dureri groaznice, asta nu înainte ca ochii să îi iasă din orbite. Spărgătorul de capete era larg răspândit, fiind mai ales prezent în arsenalul Inchiziţiei.

8. Para durerii sau a angoasei

Instrumentul in forma de para era compus din 2, 3 sau 4 "petale". Tortura incepea cu introducerea aparatului în orificiile victimelor - vaginul în cazul femeilor, anusul homosexualilor sau gura în cazul mincinoşilor şi celor care rosteau blasfemii - după care petalale se distanţau şi se separau una de cealalta prin strângerea unui şurub. Rămânea la latitudinea "călăului" şi a mărturisirilor victimei dacă se ajungea să rupă carnea celui condamnat sau să extindă Pară la maxim, mutilându-şi astfel victimele pentru totdeaună.

9. Leagănul lui Iuda

Vistima era plasata deasupra unei construcţii de mici dimensiuni în formă de piramidă, iar vârful era introdus in vaginul, respectiv anusul persoanei respective. Picioarele condamnaţilor erau mai apoi legate împreună, astfel încât atunci când erau mişcate amândoua durerea era insuportabilă. Fiind prins în frânghii pe pereţi, ca în imagine, cel torturat suferea tot mai mult la fiecare mişcare. Durata torturii se întindea de la o perioadă de câteva ore la câteva zile.

10. Măgarul spaniol

Spaniolii se parea că aveau o plăcere sadică în a tortura oamenii, iar următoarea metodă a primit un nume ca să îi evidenţieze. Victima era plasată în poziţie călare pe un suport în forma unei prisme triunghiulare orientate cu partea ascuţită în sus, iar de picioare erau atârnate mai apoi greutăţi pentru ca tortura să fie completă.

P.S. Sunt curios ce parere aveti acum, dupa ce v-am prezentat 10 dintre cele mai oribile metode de torturare in numele lui Dumnezeu?
avatar
ToataRomania.ForumHit.ro
Owner Fondator
Owner Fondator

Mesaje : 184
Data de inscriere : 05/08/2010
Localizare : Bucuresti

Vezi profilul utilizatorului http://toataromania.forumhit.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum